Este ştiut faptul că într-o competiţie electorală nu vorbele sunt cele care prisosesc. De obicei, şi cele bune, şi cele mai puţin bune sunt scoase „la înaintare”. Despre candidaţi, se înţelege. Nu se uită nimic, nici intenţiile candidaţilor, care sunt întoarse pe toate părţile şi, cu deosebire, nici trecutul lor, mai ales dacă acolo, ceva, poate fi interpretat, răstălmăcit şi, fireşte, exploatat cu profit de adversari. Chestiunea este, de regulă, de resortul susţinătorilor sau, dimpotrivă, de cel al demolatorilor celor lansaţi în cursă. Spectacolul şi regia poartă, de cele mai multe ori, semnături ale unor specialişti în domeniu, recomandaţi de acţiuni similare pe la „case mari” sau poate doar de experienţe autohtone reuşite. Anterior, se consumă, însă, pentru formaţiunile politice intrate în luptă, un alt moment, desfăşurat, întotdeauna, într-o mare tensiune şi, uneori, şi cu ecouri în afară, moment ce depune mărturie despre atmosfera şi starea din interiorul structurii politice respective. Este vorba, desigur, despre desemnarea candidaţilor. Strategia adoptată în astfel de împrejurări vizează alegerea celor mai buni, a celor care, din punctul de vedere al susţinătorilor, au şanse serioase de câştig. Şi, de fiecare dată, apar şi îndemnurile care vizează găsirea unor nume noi. Adică, a unor candidaţi care să prezinte garanţii morale şi profesionale atât pentru formaţiunile din care provin, cât şi (sau, în primul rând) pentru cei cărora urmează să le solicite votul, cu alte cuvinte, pentru masa alegătorilor. În acest punct, se nasc, nu de puţine ori, marile dileme. Dileme de care nici actuala campanie electorală nu s-a arătat a fi străină. Şi, ca şi altă dată, şi acum, nu în puţine cazuri, s-a ajuns ca notorietatea căutată să fie aflată tocmai în cazul unor candidaţi care au adus drept zestre politică şi existenţa lor în calitate de personaje principale într-unul sau mai multe dosare aflate în gestionarea, în faza, însă de cercetare, a unor instituţii juridice. În astfel de situaţii, întrebarea este simplă şi, cred, şi de bun simţ: oare chiar „numele noi” atât de căutate, numai în astfel de zone au putut fi aflate? Chiar dacă, şi putem accepta faptul că, asemenea personaje sunt, pe moment, victimele unor confuzii, ale unor dezinformări, ale unor „lucrături” puse la cale de adversari, totuşi, gestul celor care îşi dau girul este riscant şi interpretabil. Din păcate, există, fără excepţie, în rândul partidelor noastre, şi aş spune chiar în rândul partidelor cu notorietate, îndeosebi la acest capitol, o teribilă stare de inerţie politică, ce se răsfrânge în „teama” de înnoire, în lipsa de încredere că sunt şi alţii capabili de a învinge într-o competiţie de acest gen. Din orice unghi am privi, însă şi, orice calcule ar intra în discuţie, „recrutarea” candidaţilor dintr-o zonă în care justiţia este amestecată, într-un fel sau altul, ridică teribile suspiciuni, dăunează serios imaginii şi credibilităţii formaţiunilor politice. Desigur, orgoliile nu sunt excluse în astfel de împrejurări. Lupta politică implică, de cele mai multe ori, destule asprimi, tensiuni nenumărate şi puternice stări conflictuale. Şi nici jocurile mai puţin corecte nu sunt date uitării. Înscenările şi strategiile generate de fel de fel de interese au şi ele partea lor de contribuţie. Oricum, însă, prestigiul unui partid, mai ales atunci când el este şi în prim planul vieţii politice (formaţiune parlamentară sau chiar aflată la guvernare) nu se cuvine să fie amanetat, în astfel de împrejurări. Doar dacă, liderii lor ignoră, cu bună ştiinţă, capacitatea propriului electorat, taxat ca o simplă masă de manevră la care e necesar, e igienic, face impresie bună, să se apeleze, din când în când, adică din patru în patru ani.
Insistenţa, însă, într-o astfel de manieră de rezolvare a unor chestiuni de principiu şi de strategie politică (aşa cum este desemnarea unor reprezentanţi în bătălia electorală) dovedeşte, fără putinţă de tăgadă, pe de o parte, existenţa unor criterii extrem de fragile şi de instabile la care se apelează în astfel de situaţii şi, pe de altă parte, punerea în evidenţă a unui fapt îngrijorător legat de lipsa unor reale resurse umane, valide din acest punct de vedere, care să prezinte, în orice moment, garanţiile necesare. Şi mai dăunătoare, cu consecinţe extrem de costisitoare pe termen lung, poate fi şi existenţa unui management politic neperformant, lipsit de obiectivitate, supus unor presiuni clientelare. Deşi, aşa cum aminteam, cam ignorat alegătorul român, cu deosebire în anumite zone ale ţării sau chiar manipulat prin manevre destul de primitive uneori (aici îşi au rolul lor şi pomenile electorale), s-a dovedit, însă, de la un scrutin electoral la altul că a început să aprecieze şi să judece „ofertele”, în asemenea împrejurări, nu sentimental, ci, cum se spune, cu ochii minţii. Cu siguranţă, anul acesta electoral este o şansă, în ceea ce-l priveşte, pentru a face, în sfârşit, dovada maturităţii ce pare că-i lipseşte, încă, deocamdată.
Mihai Cernat
