Ce-i drept, au trecut repede cei patru ani de când politicienii noştri minunaţi şi atât de bine intenţionaţi socoteau, cu creioanele după ureche, unde le-ar fi mai bine şi cine are şanse să câştige. Dincolo de cele petrecute atunci, aruncăm o privire în jur şi iată-ne în acelaşi punct de plecare.
Toţi spun că şi-au făcut treaba.
Adică „- Popescule, ţi-ai învăţat?
- Da.
- Şi ce-aţi avut voi de învăţat ?
- Despre promisiuni.”
Nu-i aşa că asta este eterna temă? Aşadar, unde sunt drumurile promise, unde este reforma justiţiei, unde este lupta împotriva corupţiei, unde sunt libertatea presei, prosperitatea agricultorilor, unde este nivelul de trai decent nu doar pe alese, unde sunt legile care să ne aducă în secolul XXI, fondurile europene, unde sunt controalele la toate instituţiile stat-în-stat care ne mănâncă banii, unde, în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor se regăsesc tonele de taxe şi impozite, unde sunt combaterea birocraţiei, politica externă, investiţia în energie alternativă, unde sunt gropile ecologice de gunoi, şcolile sigure, transportul civilizat, canalizarea şi reţelele de curent electric promise unei ţări întregi electrificate pe sprânceană? Oare toate acestea şi câte altele nu ne-au fost promise şi cu patru ani în urmă? Ba bine că nu! După cum stă treaba dacă privim în jur, promisiunile s-au predat, dar temele pentru acasă nu s-au făcut. Şi din păcate pentru mulţi nevrednici din aceştia, lecţia nu se mai predă o dată, ci doar, după patru ani, se ia nota patru.
O întreagă clasă, care în Occident ar fi fost admisă doar la vreo şcoală ajutătoare, a avut simpla sarcină de a-şi face tema. Azi, toleranta populaţie a României are şansa să-i lase pe toţi corigenţi. Şi nu neapărat pentru că le-ar păsa – în fond, exemple de ţopăială de la un partid la altul sunt cu nemiluita. Ci ca să mai uite de tot ceea ce ar fi trebuit să aibă după patru ani şi nu are. O pedeapsă acolo… Măcar simbolică.
Roxana ICHIM
