O bună parte a celor înregimentaţi politic, căci nu putem vorbi despre politicieni autentici, au sperat, în ultima vreme că PSD, sub presiunea unui val care voia schimbare cu orice preţ, va ceda. Va ceda psihic, va ceda din procentele sale, dar şi din fluturii care, oricum, ar fi migrat spre florile puterii.
Cel mai mult s-a dorit debarasarea de „balast”, dar, mai ales, de produsele „expirate”, ca semn al vasalităţii faţă de înalta poartă. Pe toţi i-a îngrijorat soarta „europeană” a stângii româneşti. Pe unii, că nu s-a ridicat la nivelul unei modernităţi, dar şi mondenităţi, menite să dea satisfacţie anumitor grupări „reformiste” care au adus în politică doar substantive ce nu pot ţine loc de banii pentru plata facturilor la energie şi gaze. În acelaşi timp, pe autenticii oameni de stânga i-au şocat mişcările haotice, dar, mai ales, inadaptabilitatea PSD la cerinţele oamenilor a căror sărăcie creşte exponenţial faţă de averile unor „afacerişti de ocazie”.
Luptele ce s-au dus în ultimii ani, în interiorul partidelor, nu au adus clarificări doctrinare, mai mult decât necesare, ci doar repoziţionarea unora faţă de puternicii zilei, fără a se mai ţine seama de platforme sau interes naţional.
Puterea cu orice preţ a fost singurul indicativ politic aflat la o reală concurenţă cu inflaţia şi deprecierea leului, în timp ce spirala abuzurilor a cunoscut o creştere fără precedent.
Nici PSD nu a fost scutit de seismele politice. Ba, mai mult, asupra sa s-au exercitat presiuni extraordinar. Fiind surprins cu garda jos, datorită luptelor interne exercitate de grupări reformatoare pro-deice, care se doreau de stânga, dar la stânga Tatălui, PSD a încasat câteva directe care l-au cam ameţit ceva timp, inclusiv în sondaje.
Bursa de pariuri politice a funcţionat din plin, la fel ca şi DNA, în încercarea de a destabiliza jocul, de a impune noi reguli pe piaţa lipsită de concurenţă, de fair-play.
S-a trecut, în ceasul al doisprezecelea, la verificarea produselor, dar, mai ales a pieţei, ţinându-se cont de cerere şi de ofertă. Cum oferta era net inferioară cererii pieţei, a trebuit să reapară produsul tradiţional, considerat mult timp a fi expirat, atipic pentru o Europă vicleană şi interesată doar de propriile nevoi.
Astfel, am trecut şi peste momentul mult aşteptat, de reaşezare a apelor într-o matcă firească şi nu deviată precum Canalul Bîstroe. Revenirea „greilor” nu înseamnă o atitudine reparatorie, ci, mai degrabă, o necesară revenire la o gândire autentică de stânga, de care România, dar, mai ales, o bună parte a populaţiei, sărăcită de o haotică politică de dreapta, are atâta nevoie.
Din păcate, am pierdut mult timp pentru a înţelege forţa şi puterea produselor tradiţionale pe care Europa le foloseşte din plin, dar încearcă pe spinarea noastră E-urile politice, şi nu numai.
Mitică Panaitescu

Your response: