Recent, un prestigios comentator la cel mai important post de televiziune din SUA, l-a numit maimuţă pe ilustrisimul preşedinte american, probabil cu referire la performanţele intelectuale şi diplomatice ale acestuia. 
         Credem  că a exagerat, deoarece se ştie că există antropoide cu un grad remarcabil de inteligenţă. Ulterior episodului transmis în direct, au fost exprimate scuzele de rigoare.
         Această apreciere, ca şi numeroase altele asemănătoare care îl plasează pe actualul şef transatlantic sub 30% în încrederea concetăţenilor săi, ne oferă şi nouă, românilor, o posibilă explicaţie a comportamentului pe care ambasadorul său lângă Intercontinental îl manifestă la noi acasă.
         Plaiul mioritic unde a fost plasat, după ce a plătit din greu campania electorală a lui Bush, este, în viziunea specimenului în frac, un perimetru de junglă, unde se poate comporta după bunul plac.
         La început, a avut anumite reţineri, tatonând terenul şi amuşinând zona. Apoi, treptat, s-a obrăznicit tot mai mult, băgându-şi coada peste tot şi, îndeosebi, unde n-are ce căuta.
         Asemenea atitudini merită reacţii pe măsură. E treaba lui să se pupe-n bot cu unii localnici permisivi şi interesaţi. E treaba lor, indiferent că-s pe deal sau pe bulevard, să-i tolereze agresivitatea şi tupeul.
         Noi, însă, nu avem nici un motiv să-i permitem grosolăniile.
         Este fără precedent în istoria României ca un acreditat al altui stat să comenteze injurios Constituţia şi legile ţării, să încerce a-i eticheta liderii şi oamenii reprezentativi, încercând să creeze eşafodajul unei veritabile impuneri personale.
         Un asemenea personaj nu reprezintă poporul american, vocaţia şi aspiraţiile democratice ale acestuia, valorile sale atât de preţuite în întreaga noastră existenţă.
         Şi eu am fost în America.
         Mărturisesc, însă, că n-am cunoscut cotloanele de unde apar asemenea „reprezentanţi diplomatici”. M-am bucurat de toleranţă şi respect faţă de interlocutor, de acceptarea deplină şi sinceră a deciziei şi atitudinii personale, câtă vreme nu aduce atingere altora.
         Ambasadorul maimuţei dă buzna peste oameni şi instituţii, peste legi şi reglementări adoptate aici, pe acest teritoriu unde a fost desantat, fără o minimă pregătire şi atenţionare.
         Autohtonii care-i acceptă şi încurajează mitocănia, îndeosebi cei cu importante funcţii în stat şi în politică, se plasează benevol în postura de slugi ale primatelor, indiferent dacă o fac individual sau în grupuri partinice noi şi reunite. O jalnică amnezie şi penibile interese de moment, îi fac să uite că pe scara evoluţiei, după maimuţe, au apărut, totuşi, oamenii.
Gigi TRIF

Your response: