Implozia unei naţiuni

Roxana Ichim

În România lui „demolează totul ca să ies preşedinte”, distanţa între politicieni şi mase începe, teribil, să devină ceva obişnuit, un rău colosal împotriva căruia nimeni nu mai pare a avea remediu. Şi, ca întotdeauna, victimele directe sunt plătitorii de impozite.

Sutele de mii de şomeri sunt din sectorul privat. Dintre bugetarii de lux nu s-a clintit nimeni, Guvernul nu sesizează diferenţe decât când vine vorba despre cifrele sondajelor care-l includ pe candidatul PD-L Băsescu. Profesorii aşteaptă de un an aplicarea unei legi care îi priveşte, dar cine s-o aplice în ţara în care singura preocupare a Guvernului este să întindă capcane contracandidaţilor lui Băsescu? Statul nu-şi mai plăteşte datoriile către asistenţii sociali, nici către transportatorii rutieri, drept care bătrânii neputincioşi rămân să facă ce-or şti, iar veteranii de război vor plăti transportul. Cine să le mai dea bani în plină campanie electorală, când fiecare leu e direcţionat pe sensul unic ştiut?

În spitale nu e spirt şi aspirină, în comune nu-i poliţie, la tribunal nu sunt judecători destui, iar cei care mai sunt aduc hârtie de acasă, 80% din români declară că ţara este pe o direcţie greşită şi aproape 70% din ei spun că o duc mai prost decât anul trecut, dar cine mai are timp de ei când campania asta electorală a asmuţit toată naţiunea împotriva propriei substanţa?

România va suferi cât de curând o altă mare implozie care n-o va arunca în neant doar pentru că UE nu va lăsa asta să se întâmple, că nu are niciun interes. Dar mulţumită clasei politice care nu are decât o idee şi aceea fixă, că mereu alţii sunt de vină, implozia cu pricina, ale cărei victime vor fi tot nevinovaţii, ne va mai ţine vreo 20 de ani pe marginea ascuţită a neantului.

Cinci ani de la urcarea pe tron a minciunii

Mitică Panaitescu

Într-o ţară în care potentaţii te conduc, analfabeţii devin profesori, iar puşlamalele formatori de opinie,îţi este greu să nu umbli la sudalme, chiar dacă CNA-ul te bagă în tonomatul cu amenzi.Ţara a fost torturată,iar naţiunea terfelită prin noroaie,de nişte copii teribili ai politicii autohtone,îmbrăcaţi ca la Paris,şi crescuţi pe la Gheboia.Picioarele lor,crăpate la aratură,stau acum în pantofi de piele de antilopă,iar dosul, care până mai ieri era abonat la frunze de boj,se răsfaţă acum în limuzine de lux.

O parte din ei ne spun cum trebuie să trăim, iar o altă parte,după ce canoane trebuie să învăţăm. Glorioasa istorie a neamului a ajuns pe post de hârtie igenică,iar lucrurile sfinte ale norodului sunt obiect de tocmeală în talciocurile abjecte.

In această lume confuză,cred că mai sunt un om normal.Aşa aş vrea să rămân.Problema este dacă pot.Întrebările care mă frămîntă,în mod sigur vă neliniştesc şi pe dumneavoastră.Vom trece sănătoşi dincolo de aceste alegeri?Poate.Dar care va fi preţul?Suntem aproape de demenţă.Logica faptelor a dipărut.Ceaţa a pus stăpânire pe viaţa noastră .Culorile politice ,pure şi dădătoare de speranţe,s-au transformat în cenuşiu,iar aspiraţiile s-au pulverizat,lăsând loc desnădejdii.

Acum,şomajul vine prin mica publicitate.La fel ca şi moartea.Ni se vorbeşte mereu de ce bine am duce-o dacă am am face reforme.Ale Statului,ale Parlamentului,ale societăţii.Dar cine trebuie să facă reformele ?Guvernanţii.Doar ei se luptă politic pentru putere.Doar ei au programe,idei şi bastoane.Doar ei pot pune ordine în ceaţa derutei ţi deznădejdii.Disperarea cuprinde,încet şi sigur întreaga ţară.Şomajul devine chestiunea la ordinea zilei.Copii îşi omoară părinţii pentru avere,iar părinţii îşi omoară copii pentru că nu mai au cu cesă-i hrănească.Ce tablou de coşmar.Muncitorii de ieri cerşesc la cerşetorii de rând,pentru că Statul uită să-şi respecte cuvântul.Şi mai grav,nici legile pe care scoate pe bandă rulantă nu le mai respectă.Scoate noi legi,pentru că le uită pe cele vechi.

Fermierii au ajuns la Bucureşti,disperaţi că banii de la UE nu mai ajung la ei,guvenanţii cheltuind-ui pe neputinţa lor,pe prostia lor,pe infatuarea politică,pe disperarea rămânerii la putere ,cu orice preţ.

În loc de bani, au primit jandarmi,şi apostrofări politice.Duşmanii politici sunt de vină pentru aceste proteste.Sunt electorale ,urlă puterea în cor.Nu reale,nu dureroase ,nu disperante.

Cu acest sinistru imbold,al respectului faţă de om ,se porneşte în marea campanie pentru cucerirea Palatului Cotroceni.Demnitatea a fost pusă la zid,iar moralitatea înecată în hasnalele politice.Se poartă masca electorală,interesul meschin şi declaraţiile sforăitoare.La fel ca si actoria.Cea ieftină.A saltimbacilor de colţ de stradă şi palat regal.Doar doinele ne-au mai rămas,şi astea protejate de străini.

Nevoia de bani schimbă rostul firii.Vreau bani la Buget-ţipă Irod.Mai pune-ţi un bir pe casă,pe masă,pe scaun şi car.Mai pune-ţi un bir pentru viaţă.Mai pune-ţi un bir pe trădarea lui Iuda.Pe trufia guvernanţilor.Nu,sunt ceva rar printre noi.Sunt imuni şi imunitari.Au convingerea că pot să  ne facă viaţa amară.Să ne fure,să ne jupoaie de tot ce am agonisit într-o viaţă.Atât au învăţat de la cotropitorii ţării.Biruri şi iar biruri.Iar norodul a plătit strângând din dinţi,aşteptând vremuri mai bune.

Nu pricepem de ce poporul este atât de nerecunoscător.De ce nu apreciază eforturile Guvernului de a-i proteja de hoţi?Mai bine cu buzunarele golite de taxe şi imozite decât să le lase ca ispite pentu şuţi.Le oferşă o adevărată protecţie.O nouă ţeapă,care se adaugă la cele trase de Băsescu.

Suntem urmaşii lui Traian…

Aşa a decretat, într-o  explozie de  entuziasm electoralo-erotic, pupila locatarului din Cotroceni, blonda şi neodihnita propagandistă  Elena Udrea ot Pleşcoi.

Sub privirile şi aplauzele îngăduitorilor participanţi la un miting unde veniseră, de fapt, să-l asculte pe Gheorghe Turda, doamna Cocoş s-a înfiinţat pe scenă şi, cu un glas  rezonând amintiri nepieritoare, a slobozit acel triumfal îndemn de a vota pe cine trebuie, fiindcă,  nu-i aşa, “toţi suntem urmaşii liui Traian Băsescu”…

Că madam Udrea ot Pleşcoi  nu e la prima manifestare de un infinit ridicol (vezi inspectarea… echipamentului unui grup de înzestraţi… salvamari), şi că puterea dânsei de a înţelege semnatica unor cuvinte îi joacă feste, se vede cu ochiul liber.

Dar de aici şi până la prăpăstioasa afirmaţie, în numele tuturor, distanţa este mare şi vădeşte nu doar slugărnicie dublată de incompetenţă, ci şi o neruşinare menită să-i susţină jignirea adresată acelor nefericiţi participanţi şi, în ultimă instanţă, nouă tuturor.

Această cucoană aflată în curs de cercetare judiciară, pentru acuzaţia de furt din banii publici, în graţiile lui “Zeus”, a produs stupefacţie şi zâmbete ironice în toate mediile politice prin stupefianta afirmaţie.

Gurile rele susţin cum că în cazul în care (Doamne fereşte!) Băsescu va aranja   recâştigarea fotoliului, pupila sa blondă şi fidelă va fi desemnată… prim-ministru!

Cât despre urmaşii lui…Traian Băsescu, gura păcătoasei… adevăr grăieşte.

O fi având semne tipice vestitoare de bucurii?

Mircea Micu

Scrutin virtual

Absenteismul pe care, foarte probabil, îl vor manifesta din nou românii la alegerile din această toamnă nu este semn de neînţelegere a democraţiei şi nici de lipsă de preocupare pentru segmentul politic al vieţii nostre. Cetăţenii pricep mai bine decât preferă să recunoască politicienii regulile jocului democratic. Şi, cum nu mai este la modă „povestea” cu eroismul în Revoluţie în acest mileniu cu memoria atât de scurtă, oamenii obişnuiţi, care altfel fac politică în draci prin birouri, prin hale industriale şi prin casele proprii, s-au întors cu spatele la scrutinurile reale. Preferă alegerile virtuale, care dau satisfacţie fiecăruia în parte. Atât de departe a ajuns politicul cu distanţarea faţă de electorat, încât românii preferă să afle rezultatul, ca în urma unui meci de fotbal în care nu mai are nimeni chef să-şi bage adrenalina.
Care mai de care mai sofisticat în mesaj, care mai de care mai obraznic la adresa adversarului, cei trei exponenţi ai tuturor guvernărilor din ultimii 20 de ani par să dea un fel de bătălie finală. Actualul preşedinte este pornit pe parlamentarii din rândul cărora provine şi vine cu obrăznicia vitriolantă binecunoscută – ne cheamă la un referendum care nu va însemna decât o cheltuială în plus când (mereu) alţii trebuie să strângă cureaua.
Ne cheamă să votăm mecanic, jignindu-ne inteligenţa, o reducere a Parlamentului care poate fi făcută şi prin lege (adică pe bani mult mai puţini) şi mai târziu (nu când suntem cu ochii mai degrabă pe ieşirea din impasul economico-social). Faptul că acum „i s-a pus pata” domnului preşedinte pe Parlament nu va mai avea ecoul din trecut, drept care este foarte posibil să aleagă dl. Băsescu ce-a ales şi altădată – 75% din 30%. Şi asta nu pentru că nu interesează subiectele… Ca să nu mai vorbim de spectrul întoarcerii PD-L acolo de unde i-au luat liberalii cândva în cazul în care Traian Băsescu „nu se mai alege” şi toată lumea vede forma fără fond care rămâne.
La PSD, iureşul electoral este la fel de rupt de lume ca întotdeauna, nimeni nu vrea să vadă că Mircea Geoană are şanse foarte bune să ia „o bătaie” cu care de fapt domnia sa este obişnuit, la fel şi cei care se tot mint singuri că în fine i-o fi venit rândul. Preşedintele PSD nu este făcut din substanţa tare a lui Ion Iliescu şi nici nu se are pe sine. De aceea este la fel de neconvingător ca de obicei şi ce are de spus lasă electoratul cu un dram de minte tot circumspect.
În fine, vremea lui Crin Antonescu nu a venit. PNL ştie foarte bine ce i-a trecut prin mână şi ce a semnat şi în 1996-2000 şi în ultimii doi ani de guvernare „portocalie” şi, aşa cum clamează că PSD şi PD-L au guvernat în acest an împreună, tot aşa se poate replica faptul că liberalii au guvernat şi ei cu PD-L şi ce-a ieşit se vede şi azi cu ochiul liber.
Cum spuneam, românii preferă votarea virtuală, aceea la finalul căreia fiecare alegător îşi va fi văzut alesul cu ochii. Disperaţi după un strop de linişte, românii jucaţi pe degete murdare păstrează distanţa regulamentară faţă de tot ceea ce miroase atât de cunoscut a minciună.

Roxana Ichim

Capcane pentru „hoţi”

Cum fotbalul nostru este la pământ, la cea mai slabă clasare din istorie şi în era umilirii de către toată lumea minus Insulele Feroe, ne ocupăm cu toţii de politică.

Stânga şi dreapta din România nu fac altceva toată ziulica decât să-şi întindă reciproc capcane, considerându-se, fireşte, fiecare mai „hoţ”, dintre partide, decât celălalt.

Fidel sieşi, preşedintele în exerciţiu se face că munceşte prin scandal şi referendumuri, făcând guverne din şiruri de plecăciuni mai degrabă decât din oameni, ce mai, aceeaşi mămăligă cu pretenţii de friptură servită şi în mandatele de ministru şi în cele de primar de către acelaşi neobosit în ale… gurii Traian Băsescu. Acelaşi, terminând de reformat restul statului – a început, dacă ne aducem aminte, cu băieţii deştepţi din energie, plus cei de pe piaţa medicamentelor, la fel de deştepţi şi azi cum erau când ieşea cu subiectul pe sticlă cel mai ales dintre uninominali – a ajuns la Parlament. Traian Băsescu ştie foarte clar că nu se poate modifica Legea fundamentală prin referendum – căci Parlament unicameral o modificare de Constituţie ar presupune – dar tot pune capcane pentru ceilalţi, neobosit, imaginativ şi, fireşte, pe banii altora. Fără să fie foarte clar dacă „Să trăiţi bine” este la stânga sau la dreapta eşichierului, mai adăugăm doar că PD-L nu mai trebuie să facă altceva decât să verifice ritmic dacă toate capcanele sunt la locul lor şi funcţionale şi să declare oricui vrea să-i asculte că ele sunt soluţia pentru viitorul României.

Dreapta, între timp, a dărâmat Guvernul foarte conştientă că nu va putea face altul, dar tot i-a întins o capcană inamicului, în persoana unui premier virtual pe care n-o să-l vrea preşedintele tot aşa cum pe al preşedintelui nu-l vor ceilalţi. Liberalii cred că sunt mai „hoţi” răspunzând cu scandal scandalului care bolboroseşte încontinuu de la Cotroceni, doar că de micul lor procent din electorat şi de promisiunea că nu se vor amesteca în nicio combinaţie până după prezidenţiale nu au uitat nici adversarii, nici alegătorii.

Social-democraţii sunt cei mai „hoţi” dintre toţi. Partid mare, care poate edifica orice construcţie politică, preferă să răstoarne, să scurme, apoi să pună, la rândul său, capcane. Ale stângii de fapt sunt cele mai lipsite de logică – de ce-or ţine-o gaia-maţu` cu propunerea liberalilor la postul de premier când asta înseamnă de fapt ca actualul guvern Boc să rămână la butoane (deci tot pofta lui Traian Băsescu să se facă) nu mai pricepe nimeni. Am înţeles că au dat drumul la caşcaval de dragul lui Nica, am înţeles că au răsturnat Guvernul Boc I ca să arate cine sunt ei, dar chiar nu poate majoritatea asta să aibă ac de cojocul celor pe care-i toacă? Uite că nu. Şi mai şi râd, de parcă ar fi deştepţii pământului!

Şi în timp ce UDMR ţopăie de bucurie că opoziţia, totuşi, a durat destul de puţin, iar vicepreşedintele american a stat de vorbă şi cu Băsescu şi cu Geoană şi cu Antonescu – să-i verifice la engleză, probabil… – în fiecare seară îi auzim pe toţi combatanţii relatând cât de „hoţi” sunt ei şi cum reuşesc să evite capcanele şi să dejoace planurile adversarilor.

Prin sticla televizoarelor, alegătorul buimac le vede vânătâile…

Roxana ICHIM

Trei premieri pentru o ţară

Tot timpul am dorit să fim originali. Am încercat o economie originală şi a ieşit un capitalism sălbatic.Am încercat o democraţie originală şi a ieşit un haos generalizat. Stânga nu mai este stânga ,aşa cum nici dreapta nu-şi mai cunoaşte direcţia,chiar dacă are semnul de circulaţie  ,cu sensul de mers,chiar sub ochii lor.Noii politicieni şi-au luat carnetele de la poliţia de cartier,ocolind cu grijă secţia de moravuri.Uşoare sau nu. .Mai toţi au făcut ocolul partidelor în mai puţin de un mandat,mai abitir ca în poveştile lui Jules Verne. Şi nu cu balonul, ci cu valizele cu bani şi interese ,cărate în luxoase limuzine.

Ajunşi în stratosfera politică, văd viaţa în alte culori. Pământul arată superb. Nimeni nu mai cere nimic. Din când în când,doar câte un strigăt de durere străbate spaţiul până la urechile lor fudule.Aidoma Luceafarului,se simt-nemuritori şi reci,politice,dar şi a campaniei pentru prezidenţiale,viaţa lor s-a complicat. A inceput, din nou,acerba luptă pentru putere. “Pleacă ai noştri,vin ai noştri, voi rămâneţi tot ca proştii ”. Ba,  mai mult,rămâneţi asistenţi la un spectacol incredibil de jalnic,prost gust şi mitocănesc.

Avem trei premieri. Unul demis, unul desemnat, iar altul propus. Toţi vor binele bietei ţărişoare,dar niciunul ca şeful statului,care plânge de grijile ei.Şi ce plânge.Spre deosebire de nemernicii de parlamentari,care dorm în băncile luxoase, în numele poporului alegător,el,preşedintele,veghează la viaţa supuşilor săi,la traiul lor plin de “respectul”instituţiilor guvernamentale.

Bătălia pentru un guvern care să-i asigure succesul în alegeri actualului preşedinte,este atât de acută,încât nu mai contează mijloacele,ci doar scopul.

De vineri mai avem trei noi generali pe cap de locuitor,ca recompensă pentru tradarea unora şi  susţinerea lui Băse pe câmpurile de bătaie .Ura,Ura,Ura… strigă în cor soldaţii campaniilor electorale,fluturând de zor afişele multicolore.Şi pelerinele de ploaie,şi puii de Crevedia,şi uleiul de foare,şi altele,şi altele…

Premierii,indiferent de originea lor socială,chiar dacă au fost înregimentaţi politic sau în structuri ale serviciilor secrete,încearcă să se comporte ca nişte oameni normali ,într-o ţară anormală.Dar, normalul ,la noi,înseamnă altceva decât într-o ţară normală ,la fel ca interesele, care,şi ele sunt împărţite între naţional şi gaşcă privată.

Aşteptăm,aşadar,ca premierii să se aleagă.Să se separe,în timp ce naţia priveşte stupefiată la facturi şi alte cadouri electorale.

Mitică Panaitescu

Blaturi subterane, blaturi la vedere

Ce poţi să spui când asişti la un spectacol mai mult decât jalnic dat de şeful statului? Rămâi mut în faţa unui comportament de-a dreptul reprobabil pe care preşedintele României îl afişează faţă de propriul popor. Nepăsarea cu care încalcă mereu Constituţia este de-a dreptul alarmantă. Nimeni nu are dreptul să-l critice, nimeni nu poate să privească spre piedestalul pe care s-a cocoţat, decât laudativ şi îndoit de fericire.
Acuză presa, având complicitatea presei. Marii „presari” încearcă, aparent dur, să-l pună pe dl preşedinte la zid. În realitate, stau cuminţi şi-l provoacă la conversaţie pe teme date chiar de el.
Implicarea preşedintelui în campania electorală, recunoscută de el însuşi, este de o gravitate fără precedent.
Constituţia devine, astfel, cel mai nefolositor lucru, de o importanţă sub cea a  hârtiei igienice. El nu poate să o respecte pentru că nu a fost creată pentru aspiraţiile sale politicianiste şi, atunci, ea nu poate fi respectată.
Oare la americani de ce o fi stând constituţia neschimbată de peste 230 de ani? I-o fi mulţumit ea pe toţi preşedinţii? Sigur nu, dar au jurat pe acea carte să o respecte, ca şi pe Biblie.
Poate nu va trece mult timp şi jucătorul nostru preşedinte va contesta şi Biblia, că de încălcat canoanele ei, nu mai vorbim.
În apariţia televizată la postul său de casă, căci nu se poate spune altfel, a vorbit de…de toate. De-a valma şi pe rând, încercând, în funcţie de întrebările „de jos” sau „de sus”, să atace „imparţial” pe toţi cei care-l deranjează. „Au fost politicieni care au venit să-mi ceară să intervin în Justiţie”. Oare cine o fi îndrăznit să-l deranjeze pe Zeus? Cine o fi avut acces liber la vila domniei sale, sau la cabinetul prezidenţial?
Ion Iliescu sigur nu, aşa cum nici Adrian Năstase nu putea să se ducă la Cotroceni cu termopanele. În mod sigur, a fost Vanghelie cu ai săi locuitori din Zăbrăuţi.
De ce a tăcut atunci şi vorbeşte acum? Probabil nu a mai fost cu bileţele, ci doar cu borduri.
Aruncând cu otrava peste clasa politică în care el s-a format şi din care s-a ridicat, acum nedemnă de un asemenea conducător, Băsescu nu face altceva decât să scurtcircuiteze relaţiile, şi aşa şubrede, din societatea românească, abătând intenţionat atenţia de la problemele ridicate de campania pentru locale.
După comportamentul său, ai senzaţia că el este principalul candidat PD-L pentru Primăria Capitalei, ceea ce nu mai miră pe nimeni.
Atacul său direct şi dur la adresa unor contracandidaţi este nu numai nedemn de un şef de stat, dar şi anticonstituţional. Dar cine mai are timp de Constituţie când sondajele dau mari bătăi de cap partidelor cu pretenţii?
După „ăl mic cu capu’ mare” a venit vremea lui Sorin Oprescu să intre în vizorul lui Băsescu, în încercarea sa disperată de a-l opri din ascensiune. „Obligat” de candidaţi şi presă să se implice în campanie, dar stopat de prerogativele constituţionale, Băsescu a ales calea încălcării voite a legilor, considerându-se a fi un haiduc de tip nou. Nu mai are flinta în mână şi pistoalele la cingătoare, ci presa şi serviciile secrete, care-i furnizează datele necesare pentru a lupta împotriva propriului sistem ticăloşit.
Ciudată cale, mizerabil comportament!  A urmat o aşa-zisă linişte la nivel central, dar spiritele s-au încins şi mai tare la nivel local.
Rudele se bat pentru „convingerile” politice conjuncturale, în timp ce alţii comit crime din „pasiuni politice”, iar „analiştii” care sar de pe un ecran pe altul ne vorbesc despre o „normalitate” democratică. Care normalitate? Care democraţie, atâta timp cât tot mai mulţi oameni vorbesc de cumpărarea de voturi? Sume imense sunt pregătite să ia drumul fericirii alegătorilor.
Blaturile, de care ne-a vorbit preşedintele Băsescu, ies, iată, la iveală. Cu cât se apropie ziua alegerilor, cu atât auzi şi vezi mult mai multe lucruri care te fac să înţelegi mai bine cum stau treburile! Că este vorba de PSD, PD-L, PRM sau PNL, lucrurile stau cât se poate de democratic. Trebuie loviţi puternic adversarii incomozi, chiar dacă alianţa politică ce stă la baza loviturilor este mai nocivă decât o doctrină fascistă.
Ne-au îndepărtat de doctrine. Au îndepărtat alegătorii de opţiunile lor şi i-au învăţat că pot fi cumpăraţi. În fond, lupta pentru primării înseamnă, cel puţin acum, o luptă teribilă pentru influenţe financiare, iar noi votăm cuminţi ce pun ei la cale.

Mitică Panaitescu

Un oraş zidit de viu

Aşa-zisele programe electorale ale unor candidaţi la funcţiile eligibile ale Capitalei conturează o imagine cutremurătoare, la propriu, a viitorului care ne pândeşte îndată după validarea alegerilor locale, coincident plasate în duminica orbului şi a nevinovăţiei infantile.
Bucureştiul de mâine este, în viziunea unor candidaţi la scaunul de primar general, un poligon de testare a fanteziilor lor economice, administrative, politice, culturale şi, mai ales, constructive.
Dacă s-ar aplica toate aceste propuneri şi planuri electorale, Bucureştiul ar deveni, în scurtă vreme, un oraş zidit de viu.
Semnele grave ale acestei porniri zidăreşti de neoprit sunt deja vizibile în multe zone ale oraşului, năpădite de construcţii gigantice, care strivesc vecinătăţile pe tot mai extinse raze de fier beton. Biserici şi monumente istorice, case de patrimoniu, parcuri mari şi mici, străduţe seculare dispar în umbrele dense ale unor picioare de pod oceanic, fără tabliere deasupra.
Construim – nu gândim, ar fi, din această perspectivă, cel mai corect slogan electoral al majorităţii candidaţilor la răspunderea zilei de mâine a oraşului păstorit de Bucur.
Se preconizează nu doar zidirea fiecărui centimetru pătrat de teren şi eliminarea văzduhului aferent, ci şi răvăşirea adâncurilor oraşului unde ar urma să răsară „în pământ” parcări şi magazine, străzi subterane cu bordurile aferente etc.
Toate acestea, într-un oraş şi într-o ţară unde binecuvântarea iniţială a dat neamului nostru şansa imensă de a putea trăi nestrâmtorat pe un teritoriu generos pentru toţi şi pentru fiecare în parte.
Nimic însă nu poate opri tendinţa spre comprimare sufocantă, oglindită în viziunile candidaţilor înghesuiţi şi ei la maximum pe buletinele electorale.
Potrivit acestora, vom trăi şi vom circula presaţi unul într-altul, la suprafaţa pământului, a construcţiilor suspendate şi în străfundurile dislocate ale oraşului.
Cei care au reuşit să se refugieze până acum la marginile oraşului s-au îngrămădit şi ei, de regulă vilă-n vilă, spre a menţine, probabil, apropierea de semeni.
Suntem chemaţi, aşadar, să votăm în mod liber şi democratic, zidirea în continuare a Capitalei, până la completa ei încremenire.
Fie-mi îngăduit să încerc a opta pentru Bucureştiul de ieri, şi nu pentru fantoma de mâine a acestuia.

Gigi Trif

Ce-are arta cu Primăria?

Cu ani în urmă, în cadrul unui interviu pe care mi l-a acordat, artistul plastic Alexandru Ghilduş dezvăluia că a propus Primăriei bucureştene un proiect mai aparte. Domnul Ghilduş, care este şi profesor, intenţiona să-şi ia pur şi simplu studenţii şi să împrospăteze oraşul „redesenând” puţinele cişmele ale oraşului – care arată oribil, cum bine se ştie – staţiile de transport în comun – mai toate locuri de afişaj pentru credite bancare – chiar şi autobuzele şi tramvaiele – pe care se lăfăie reclame la detergenţi, holtşuruburi şi mobilă „ieftină” – plus alte şi alte proiecte care ar fi schimbat, încă de atunci, mult din înfăţişarea Capitalei. Unde mai pui, ieftin, de bun gust şi o şansă adevărată pentru tinerii artişti plastici. Nu s-a făcut nimic din toate acestea şi, după cum ştim mersul treburilor în oraşul acesta devenit dezgustător, nu s-a clintit nimic tocmai pentru că era ieftin, la îndemână, frumos şi o ocazie pentru artişti.
Dacă ne uităm în jur, nu cumva pentru orice mic-mare proiect din acest spaţiu se aleg mijloacele cele mai scumpe şi acelea se umflă de cât mai multe ori? Nu cumva imobilele aprobate sunt hâde, nepotrivite cu locurile de amplasare, sufocante şi fără stil? Nu cumva pe artiştii plastici – în special din Bucureşti – nu-i bagă autorităţile în seamă decât atunci când vor să „trântească” statui ecvestre, cât mai mari şi mai aproape de alegeri? Ba bine că nu!
Când oraşul „arde” de trafic înecat, de mizerie, de disfuncţionalităţi majore – curent electric, canalizare, spaţii verzi, locuinţe – poate părea o glumă să pună cineva problema artiştilor plastici. Dar când ei reuşesc să depăşească faptul că nu au galerii destule unde să expună, că nu au comenzi, că nu există o piaţă a artei, că sunt nevoiţi să trăiască nu doar cu indiferenţa celor din jur ci şi cu „mâncătoria” din interiorul propriului sistem şi se pun în slujba comunităţii, tot nu mişcă nimeni. Vrea cineva un oraş modern şi frumos? Hai cu marmură, hai cu borduri, hai cu inox, aluminiu, granit şi mai ales hai cu betoane insolente şi fiţoase, dacă se poate fix în mijlocul fostelor parcuri.
Straşnic spectacol!
Cu excepţia a vreo doi candidaţi la locale care au gângăvit ceva despre centrul istoric, în rest mai nimic despre frumoasa generozitate a unor artişti dispuşi, de ani de zile, să facă din Bucureşti un oraş în care să merite şi din punct de vedere estetic să trăieşti. Ce legătură are Primăria generală cu esteticul se vede cu ochiul liber. Zilnic.

Roxana Ichim

Eu o să-i votez pe toţi

 Bucureştenii sunt anunţaţi prin toate mijloacele mediatice că Primăria Generală a Capitalei va fi condusă, în continuarea celor aproape două decenii recente, tot de reprezentanţii partidelor de dreapta.
 Încrederea nestrămutată a pedeliştilor şi liberalilor în capacitatea proprie de a-i îmbrobodi pe localnici are o bază temeinică în succesele electorale anterioare repurtate de Halaicu, Lis, Ciorbea, Băsescu şi Videanu, sau viceversa.
 Din această perspectivă, mă gândesc să-i votez pe toţi candidaţii de dreapta care s-au înscris în competiţia pentru funcţia de primar general al Capitalei, fiecare având calităţi personale incontestabile şi de grup.
 Astfel, dl Cosmin Guşă merită cel puţin un vot reparatoriu din partea mea, pentru supărările pe care i le-am provocat, pe când era în conducerea PDSR şi ziarul „Dimineaţa” îl trata cu o confirmată neîncredere. Între timp, domnia sa a lăsat cu buzele umflate şi alţi tutori politici ocazionali, dobândindu-şi o vastă independenţă care merită şi un al doilea vot.
 Tot spre dreapta a migrat şi tânărul cărturar conservator, dl Codrin Ştefănescu, căruia o să-i depun un vot sincer de încurajare a interesului său bibliofil.
 Cu deplină convingere voi acorda un vot, unul singur, candidaţilor încă legalizatei Alianţe D.A., respectiv dlui Ludovic Orban, fost adjunct al primarului general Adriean Videanu şi dlui Vasile Blaga, încă adjunct al fostului primar general, Traian Băsescu.
 Acest cuplu cu acte în regulă, nedenunţate juridic, poate continua atât opera predecesorilor ţărănisto-liberali, cât şi a democraţilor, fără limită de tupeu.
 Aici se impune o paranteză în care să plasez şi votul meu pentru urmaşul primarilor generali Ciorbea şi Lis, iscusitul avocat Aurelian Pavelescu, ale cărui pledoarii telegenice fac o acerbă concurenţă buletinelor meteo TV.
 Revenind la incontestabilii reprezentanţi divizaţi ai dreptei unite (sau invers), cred că se impune măcar un vot uninominal pentru confirmarea până la finalizare a răvăşirii străzilor, trotuarelor, parcurilor şi oricărei palme de pământ public, începută de dl Băsescu şi accelerată de dl Videanu, dintr-o bordură în alta.
 Voi vota, desigur, şi pentru un consiliu municipal unison, deja cu mâinile în sus, care să pecetluiască deciziile continuatorului primar general.
 Toţi ceilalţi candidaţi vor primi câte un vot liber şi egal din partea mea, şi, probabil, a altor numeroşi alegători. Consider că nu avem dreptul să-i descurajăm şi să-i nedreptăţim.
 În fond, ei încă nu au făcut nimic pentru bucureşteni, fiind astfel foarte asemănători cu aceia care ne-au condus şi care mai vor un mandat.
 Acestea fiind spuse, aştept cu nerăbdare ca alesul meu să ajungă primar general, să-şi amintească de votul decisiv pe care i l-am dat liber şi nesilit de o minimă judecată, ca să trăiesc bine, nu-i aşa?

Gigi Trif